Matematici aplicate în economie · Analiză matematică
Funcții de mai multe variabile
Avansat90 min✓ Terminată
Pe această pagină
Ce înveți
- Calculezi pas cu pas derivatele parțiale de ordinul întâi și al doilea ale unei funcții de două sau mai multe variabile și le interpretezi ca mărimi marginale.
- Lucrezi cu funcția Cobb-Douglas: productivități marginale, elasticități și randamente de scară.
- Desenezi izocuante și curbe de indiferență și calculezi rata marginală de substituție.
Teorie
Producția unei brutării nu depinde doar de câți oameni lucrează, ci și de câte cuptoare are. Satisfacția unui student depinde de câte cafele și câte croissante cumpără. Majoritatea mărimilor economice depind de mai multe variabile deodată. Ideea de bază a acestei lecții este simplă: schimbi o singură variabilă, le ții pe celelalte pe loc și te uiți ce se întâmplă.
Partea 1. Funcții de două variabile și derivate parțiale
O funcție de două variabile asociază fiecărei perechi un număr. Graficul ei este o suprafață în spațiu; în economie se desenează mai des curbele de nivel, adică mulțimile de puncte în care funcția are aceeași valoare, (ca pe o hartă cu curbe de nivel ale munților).
Ideea, în cuvinte. O derivată parțială nu cere reguli noi. Folosești exact regulile de derivare din lecția „Derivate și analiză marginală”, cu o singură convenție: variabila după care nu derivezi se poartă ca un număr oarecare, de exemplu ca 5. Economic, este situația „toate celelalte rămân neschimbate” (ceteris paribus): brutăria păstrează aceleași cuptoare și angajează doar încă un om.
Algoritmul pentru :
- Alegi variabila după care derivezi (aici x). Tot ce nu este x, inclusiv y, devine o constantă.
- Rescrii radicalii și fracțiile ca puteri, ca la o singură variabilă: , .
- Derivezi termen cu termen. Pentru fiecare termen te întrebi „conține x?”:
- dacă nu conține x (de exemplu 7 sau ), este o constantă adunată și dispare;
- dacă îl conține, tot ce stă în fața lui x și nu depinde de x (numere și puteri ale lui y) este o constantă înmulțită și rămâne în față, iar partea cu x se derivează după tabel.
- Simplifici rezultatul.
- Dacă ți se cere valoarea într-un punct, abia acum înlocuiești x și y cu numere.
Pentru procedezi la fel, schimbând rolurile: x devine constantă.
Truc pentru început. Dacă te încurci, înlocuiește în gând constanta cu un număr. La , derivata după x se face ca pentru : rezultă , deci . Derivata după y se face ca pentru , a cărei derivată este 9, adică . Deci .
Cum se tratează fiecare tip de termen când derivezi după x:
| Termenul | Ce este pentru x | Derivata după x |
|---|---|---|
| constantă adunată | ||
| constantă adunată (nu conține x) | ||
| putere a lui x | ||
| este constantă în față | ||
| y este constantă în față | ||
| este constantă în față | ||
| funcție compusă, interiorul are derivata 2 | ||
| funcție compusă, interiorul are derivata |
Mai multe exemple, cu reguli diferite:
- : după x, este constantă, deci ; după y, scrii și obții .
- : regula funcției compuse; , iar .
- : și .
- : după x, este constantă, deci ; după y, este constantă, iar , deci .
Funcții de trei sau mai multe variabile. Regula este aceeași: derivezi după una, iar toate celelalte sunt constante. Pentru : , și .
Ce înseamnă semnul. O derivată parțială pozitivă arată că funcția crește când acea variabilă crește și celelalte stau pe loc; una negativă, că scade. Exemplu: dacă cererea de cafea depinde de prețul cafelei și de prețul ceaiului, derivata după prețul cafelei este negativă (cafeaua mai scumpă se cumpără mai puțin), iar cea după prețul ceaiului este de obicei pozitivă (ceaiul mai scump îi face pe unii să treacă la cafea).
Derivatele de ordinul al doilea sunt derivatele parțiale ale derivatelor parțiale. Pentru o funcție de două variabile sunt patru:
- : derivezi încă o dată după x;
- : derivezi încă o dată după y;
- : derivezi după y (derivată mixtă);
- : derivezi după x (derivată mixtă).
Pentru funcțiile uzuale, derivatele mixte sunt egale (teorema lui Schwarz): . Egalitatea este și o verificare utilă: dacă îți ies diferite, ai greșit undeva. Pentru exemplul pas cu pas de mai sus:
- : din , după x, rezultă ;
- : din , după y, rezultă ;
- : din , după y, rezultă ;
- : din , după x, rezultă , la fel ca .
Derivatele de ordinul al doilea se folosesc în lecția „Optimizare cu și fără restricții”, unde formează matricea hessiană și decid dacă un punct este maxim sau minim.
Diferențiala totală aproximează schimbarea funcției când se schimbă ambele variabile:
În cuvinte: efectul total este suma efectelor fiecărei variabile, fiecare calculat „ca și cum cealaltă ar sta pe loc”. Un exemplu numeric apare în Partea 2, la brutăria cu cuptoare.
Partea 2. Funcția de producție Cobb-Douglas
Productivitățile marginale sunt derivatele parțiale. Pentru Cobb-Douglas ele au o formă foarte simplă, „exponentul × producția : factorul”:
De unde vine formula, pas cu pas (derivata după L).
- K este constantă, deci este un număr care rămâne în față.
- Derivezi doar cu regula puterii: .
- Pui bucățile la loc: .
- Cum , rezultatul se poate scrie .
Derivata după K se face la fel, cu constantă în față: . Pentru un exemplu concret, la , derivata după L este .
Cum este productivitatea medie a muncii , rezultă . Exponenții sunt chiar elasticitățile producției: și (la +1% muncă, producția crește cu aproximativ β%).
Randamentele de scară arată ce se întâmplă când toți factorii cresc în aceeași proporție t. Pentru Cobb-Douglas:
- : randamente crescătoare (dublezi factorii, producția mai mult decât se dublează);
- : randamente constante (producția se dublează exact);
- : randamente descrescătoare.
La brutărie, : cu 8 ore de cuptor și 18 ore de muncă, producția este , exact dublul. Funcțiile cu această proprietate se numesc omogene de grad și respectă relația lui Euler: . La randamente constante, dacă fiecare factor ar fi plătit cu productivitatea lui marginală, plățile ar epuiza exact producția: .
Derivatele de ordinul al doilea arată randamentele marginale descrescătoare: este negativă când , deci fiecare oră de muncă în plus adaugă mai puțin decât precedenta.
Partea 3. Izocuante și rata marginală de substituție tehnică
Pentru brutărie, izocuanta de 60 de pâini este , adică : de exemplu 4 ore de cuptor cu 9 ore de muncă, 6 cu 6 sau 9 cu 4.
Rata marginală de substituție tehnică arată la câte unități de capital poate renunța firma pentru încă o unitate de muncă, păstrând producția. Ea este panta izocuantei (cu semn schimbat) și este egală cu raportul productivităților marginale:
Formula vine din regula funcției implicite: pe izocuantă, , deci . Pentru Cobb-Douglas, . La brutărie, în punctul : . O oră de muncă în plus permite renunțarea la aproximativ 0,44 ore de cuptor.
Pe măsură ce folosești tot mai multă muncă, RMS scade (izocuanta este convexă): cu cât ai mai puțin capital, cu atât îl înlocuiești mai greu.
Partea 4. Funcția de utilitate și curbele de indiferență
Aceleași instrumente descriu consumatorul. O funcție de utilitate dă satisfacția obținută din x unități dintr-un bun și y unități din altul. Utilitățile marginale sunt derivatele parțiale:
O curbă de indiferență este curba de nivel : toate coșurile care îi plac consumatorului la fel de mult. Rata marginală de substituție în consum este:
Exemplu ipotetic: un student are utilitatea , unde x este numărul de cafele, iar y numărul de croissante pe săptămână. Cu 4 cafele și 6 croissante, , , , iar : ar renunța la un croissant și jumătate pentru încă o cafea. Funcția este tot o Cobb-Douglas, cu și exponenții 1 și 1.
Exerciții rezolvate
Încearcă fiecare exercițiu singur, apoi compară cu rezolvarea.
1. .
- După x: devine ; la , constanta rămâne și devine , deci ; și 1 dispar. Rezultă .
- După y: dispare; la rămâne ; devine ; 1 dispare. Rezultă .
- Ordinul al doilea: , , iar .
2. , în punctul . Rescrii: . După x: , deci . După y, la fel: , deci .
3. Exemplu ipotetic: un atelier face mese (x) și scaune (y), iar costul total pe săptămână este lei. Costul marginal al unei mese este , iar al unui scaun . La 10 mese și 20 de scaune: o masă în plus costă aproximativ de lei, iar un scaun în plus aproximativ de lei. Termenul arată că cele două produse împart aceleași mașini: cu cât faci mai multe scaune, cu atât o masă în plus costă mai mult.
4. Utilitatea unui student este . Cu formula Cobb-Douglas: și . Când le împarți, U se simplifică: . La coșul cu 4 cafele și 6 croissante, : ar schimba o cafea pe un croissant.
Video
Ex: Find the Partial Derivatives of the Cobb Douglas Production Function
de Mathispower4u
Se încarcă de pe YouTube
Ex: Find the Partial Derivatives of the Cobb Douglas Production Function · de Mathispower4u · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Clipul este în engleză. Urmărește cum una dintre variabile este tratată ca o constantă și compară rezultatul cu formula W_mgL = β × Q : L din Partea 2.
Cobb Douglas Production Function and the Marginal Rate of Technical Substitution (Cost Minimisation)
de Harold Walden
Se încarcă de pe YouTube
Cobb Douglas Production Function and the Marginal Rate of Technical Substitution (Cost Minimisation) · de Harold Walden · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Clipul este în engleză (MRTS = rata marginală de substituție tehnică). Urmărește cum se obține MRTS ca raport al productivităților marginale și pregătește-te pentru lecția următoare, în care aceeași condiție ajută la minimizarea costului.
Exemple grafice
Primul grafic arată două izocuante ale brutăriei: combinațiile de muncă și capital cu care se obțin 60, respectiv 120 de pâini pe zi.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Ore de muncă (L) | Ore de cuptor (K) |
|---|---|---|
| Q = 60 | 1,5 | 24 |
| Q = 60 | 2 | 18 |
| Q = 60 | 3 | 12 |
| Q = 60 | 4 | 9 |
| Q = 60 | 6 | 6 |
| Q = 60 | 9 | 4 |
| Q = 60 | 12 | 3 |
| Q = 60 | 18 | 2 |
| Q = 60 | 24 | 1,5 |
| Q = 120 | 6 | 24 |
| Q = 120 | 8 | 18 |
| Q = 120 | 9 | 16 |
| Q = 120 | 12 | 12 |
| Q = 120 | 16 | 9 |
| Q = 120 | 18 | 8 |
| Q = 120 | 24 | 6 |
| (9, 4): 60 de pâini | 9 | 4 |
| (18, 8) | 18 | 8 |
Încearcă să verifici un punct de pe a doua izocuantă: . Concluzie: dublarea ambilor factori, de la (9, 4) la (18, 8), dublează producția, semn de randamente de scară constante.
Al doilea grafic ține cuptoarele fixe () și arată cum crește producția când se adaugă ore de muncă: .
Vezi datele ca tabel
| Serie | Ore de muncă (L) | Pâini pe zi (Q) |
|---|---|---|
| Q = 20√L | 0 | 0 |
| Q = 20√L | 1 | 20 |
| Q = 20√L | 2 | 28,28 |
| Q = 20√L | 4 | 40 |
| Q = 20√L | 6 | 48,99 |
| Q = 20√L | 9 | 60 |
| Q = 20√L | 12 | 69,28 |
| Q = 20√L | 16 | 80 |
| Q = 20√L | 20 | 89,44 |
| Q = 20√L | 25 | 100 |
| tangenta în L = 9 | 0 | 30 |
| tangenta în L = 9 | 25 | 113,33 |
| Wmg = 3,33 | 9 | 60 |
Încearcă să calculezi productivitatea marginală la 16 ore: . Concluzie: cu același număr de cuptoare, fiecare oră de muncă în plus aduce tot mai puțin, deși randamentele de scară sunt constante.
Aprofundare
Randamente de scară și randamente marginale nu sunt același lucru
Confuzia apare des. Randamentele marginale privesc un singur factor (crești doar munca), iar la Cobb-Douglas sunt descrescătoare dacă exponentul lui este sub 1. Randamentele de scară privesc toți factorii deodată. Brutăria are randamente marginale descrescătoare pentru fiecare factor și, în același timp, randamente de scară constante: două brutării identice produc dublu, dar mai mulți brutari la aceleași cuptoare se încurcă între ei.
Elasticitatea de substituție
O măsură mai fină a ușurinței cu care se înlocuiesc factorii este elasticitatea de substituție: cu câte procente se schimbă raportul K/L când RMS se schimbă cu 1%. Pentru Cobb-Douglas ea este mereu 1, oricare ar fi α și β. Funcțiile CES (cu elasticitate de substituție constantă, dar diferită de 1) generalizează Cobb-Douglas; cazurile-limită sunt factorii perfect substituibili (izocuante drepte) și factorii perfect complementari (izocuante în formă de L, ca la funcția ).
Excepții și nuanțe
- Derivatele parțiale pot exista fără ca funcția să fie „netedă”: la , în colțul izocuantei derivatele nu există, iar RMS nu este definită.
- Exponenții α și β estimați statistic depind de țară, ramură și perioadă; nu sunt constante ale naturii.
- Utilitatea este ordinală: funcțiile și dau aceleași curbe de indiferență și aceeași RMS, deși valorile utilității diferă. Contează doar ordinea coșurilor, nu numărul.
Un caz real: Cobb și Douglas, 1928
În 1928, economistul Paul Douglas și matematicianul Charles Cobb au publicat articolul „A Theory of Production”, în care au ajustat funcția pe datele industriei prelucrătoare din SUA din perioada 1899–1922. Au obținut pentru muncă un exponent de aproximativ 3/4, apropiat de partea salariilor în venitul total din industrie, ceea ce se potrivea cu relația lui Euler: fiecare factor primește o parte din venit egală cu exponentul lui. Funcția a rămas cea mai folosită funcție de producție din economie.
Quiz
Verifică ce ai înțeles. Poți reîncerca oricând.