Macroeconomie · Venitul național și consumul
Indicatorii macroeconomici, venitul, consumul și investițiile
Intermediar50 min✓ Terminată
Pe această pagină
Ce înveți
- Deosebești indicatorii interni de cei naționali și pe cei bruți de cei neți și calculezi PIB, PNB, PIN, PNN și venitul național.
- Calculezi înclinația marginală spre consum și spre economii, rata consumului, rata economiilor și multiplicatorul investițiilor.
- Explici legea psihologică fundamentală a lui Keynes și cum influențează raportul dintre bunurile prezente și cele viitoare consumul.
Teorie
Partea 1. Ce sunt indicatorii macroeconomici
Când auzi la știri că „economia a crescut cu 2%”, cineva a măsurat tot ce s-a produs într-o țară într-un an și a comparat cu anul anterior. Pentru asta, economiștii folosesc un set de mărimi standard.
Indicatorii de rezultate se clasifică după două criterii:
- interni sau naționali. Indicatorii interni respectă criteriul teritorial: numără tot ce se produce în interiorul granițelor țării, indiferent cine produce (firme românești sau străine). Indicatorii naționali respectă criteriul naționalității: numără tot ce produc agenții economici ai țării, indiferent unde produc (acasă sau în străinătate). Profitul unei fabrici germane din Timișoara intră în indicatorii interni ai României, dar în cei naționali ai Germaniei;
- bruți sau neți. Indicatorii bruți includ amortizarea (A), adică valoarea capitalului fix uzat în producție. Indicatorii neți se obțin scăzând amortizarea: net = brut − A.
Partea 2. De la producția totală la PIB
Produsul global brut (PGB) este valoarea tuturor bunurilor și serviciilor produse în interiorul țării într-un an, inclusiv cele folosite apoi în alte procese de producție.
PGB conține multe numărări duble. Făina produsă de o moară apare o dată ca produs al morii și încă o dată în prețul pâinii. Partea care se consumă în procesul de producție se numește consum intermediar (Ci): materii prime, materiale, energie, combustibil și servicii cumpărate de la alte firme.
Dacă scădem consumul intermediar, rămâne produsul intern brut (PIB), valoarea bunurilor și serviciilor finale produse în interiorul țării într-un an:
La nivelul unei firme, diferența dintre valoarea producției și consumul intermediar se numește valoare adăugată brută (VAB). Adunând valorile adăugate brute ale tuturor firmelor și ramurilor obținem tot PIB.
Partea 3. PIB după cheltuieli: cine cumpără producția
Producția finală a unei țări este cumpărată de patru categorii de agenți, așa că PIB se poate calcula și ca sumă a cheltuielilor lor:
- C, consumul privat: cheltuielile gospodăriilor pentru bunuri și servicii finale (alimente, haine, chirii, transport, vacanțe);
- G, cheltuielile guvernamentale: bunurile și serviciile cumpărate de stat (salariile profesorilor și medicilor, drumuri, echipamente pentru armată). Pensiile și ajutoarele sociale nu intră aici, pentru că sunt transferuri de bani, nu cumpărări de producție;
- Ib, investițiile brute: cheltuielile firmelor pentru clădiri, utilaje și echipamente noi, locuințele noi și variația stocurilor;
- En, exportul net: diferența dintre exporturi și importuri, En = Exp − Imp. Exporturile sunt produse în țară, dar cumpărate de străini, deci se adună; importurile sunt produse în altă parte, deci se scad.
Investiția brută are două părți. Investiția de înlocuire înlocuiește capitalul fix uzat și este egală cu amortizarea (A): o firmă își cumpără un camion nou în locul celui scos din uz, fără să-și mărească parcul. Investiția netă (In) este partea care mărește stocul de capital. Deci Ib = In + A, iar In = Ib − A. Numai investiția netă face economia capabilă să producă mai mult pe viitor.
Partea 4. Indicatorii naționali și cei neți
Produsul național brut (PNB) pornește de la PIB și trece de la criteriul teritorial la cel al naționalității. Corecția se face prin venitul net din străinătate (NFIA, din engleză net factor income from abroad). NFIA este diferența dintre producția finală realizată de unitățile economice naționale peste graniță și producția finală realizată de unitățile economice străine pe teritoriul țării:
Logica formulei: PIB numără tot ce se produce în țară. Ca să ajungem la PNB, adăugăm ce produc agenții noștri în străinătate, pentru că le aparține lor, și scădem ce produc străinii la noi, pentru că nu ne aparține. NFIA face ambele operații dintr-odată.
NFIA poate fi pozitiv, când firmele și lucrătorii țării produc mai mult în străinătate decât produc străinii la noi (atunci PNB > PIB), sau negativ, în situația inversă (atunci PNB < PIB). O țară cu multe fabrici ale multinaționalelor pe teritoriul ei are, de regulă, NFIA negativ și un PNB mai mic decât PIB.
Scăzând amortizarea din indicatorii bruți, obținem indicatorii neți:
- PIN (produsul intern net) = PIB − A;
- PNN (produsul național net) = PNB − A.
PNN evaluat la prețurile de pe piață se numește venitul național în prețurile pieței (VNpp): VNpp = PNN. Aceste prețuri includ însă impozitele indirecte (TVA, accize), care merg la stat, și sunt reduse de subvenții. Dacă scădem impozitele indirecte și adunăm subvențiile, obținem venitul național în prețurile factorilor (VNpf), adică suma veniturilor câștigate de factorii de producție: salarii, profit, dobânzi și rente.
Partea 5. Venitul se împarte în consum și economii
Venitul (V) pe care îl primesc gospodăriile are doar două destinații:
- consumul (C) este partea din venit cheltuită pe bunuri și servicii pentru satisfacerea directă a nevoilor;
- economiile (S) sunt partea din venit care nu este consumată, ci păstrată pentru viitor (în depozite, titluri, numerar).
Deci V = C + S. Economiile sunt importante pentru întreaga economie: prin bănci și piețele de capital, ele ajung să finanțeze investițiile firmelor.
Economiștii măsoară comportamentul de consum prin patru mărimi:
- rata consumului (înclinația medie spre consum) arată ce parte din venit se consumă: c = C / V;
- rata economiilor arată ce parte din venit se economisește: s = S / V. Cum V = C + S, rezultă c + s = 1;
- înclinația marginală spre consum arată cât din fiecare leu în plus de venit merge spre consum;
- înclinația marginală spre economii arată cât din fiecare leu în plus de venit se economisește.
Partea 6. Multiplicatorul investițiilor
O investiție nouă nu crește venitul doar cu suma investită. Constructorul care primește 100 de milioane pentru o fabrică plătește salarii și furnizori; aceștia cheltuie o parte (cât le dictează c’), iar banii devin venitul altcuiva, care cheltuie din nou o parte, și tot așa. Multiplicatorul investițiilor (k) arată de câte ori crește venitul față de creșterea investiției care l-a provocat:
Cu cât oamenii consumă o parte mai mare din venitul suplimentar, cu atât multiplicatorul este mai mare. Dacă c’ = 0,8, atunci k = 1 / 0,2 = 5: o investiție de 100 de milioane poate crește venitul cu 500 de milioane.
Partea 7. Legea psihologică fundamentală a lui Keynes
În „Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor” (1936), John Maynard Keynes a formulat ceea ce a numit legea psihologică fundamentală: oamenii își măresc, de regulă, consumul atunci când venitul le crește, dar nu în aceeași măsură cu venitul. Cu alte cuvinte, 0 < c’ < 1.
Consecințele se văd în ritmuri:
- când venitul crește, consumul crește mai încet decât venitul, iar economiile cresc mai repede. Rata consumului scade, rata economiilor crește. Nevoile de bază sunt deja acoperite, așa că o parte tot mai mare din venitul suplimentar poate fi pusă deoparte;
- când venitul scade, situația se inversează: consumul scade mai încet decât venitul, pentru că oamenii încearcă să-și păstreze nivelul de trai, iar economiile scad mai repede. Rata consumului crește. La venituri foarte mici, consumul poate depăși venitul, iar oamenii trăiesc din economiile anterioare sau din împrumuturi.
Partea 8. Bunurile prezente, bunurile viitoare și consumul
Fiecare leu economisit înseamnă o alegere între bunuri prezente (ce consumi acum) și bunuri viitoare (ce vei putea consuma mai târziu cu banii economisiți). Oamenii au, în general, o preferință pentru prezent: un bun disponibil azi valorează pentru ei mai mult decât același bun disponibil peste un an. Viitorul este incert, iar nevoile de azi se simt mai puternic.
Raportul dintre cele două influențează direct consumul:
- dobânda este „prețul” răbdării. O dobândă mare face bunurile viitoare mai atractive (economisești 1.000 de lei azi și ai 1.100 peste un an), deci consumul prezent scade și economiile cresc. O dobândă mică încurajează consumul imediat;
- așteptările privind prețurile: dacă oamenii se așteaptă la scumpiri, bunurile prezente devin relativ mai ieftine decât cele viitoare și grăbesc cumpărăturile. Dacă se așteaptă la ieftiniri, amână consumul;
- așteptările privind veniturile: cine se așteaptă la un venit mai mare în viitor consumă mai mult acum; cine se teme de pierderea locului de muncă economisește „pentru zile negre”;
- vârsta și incertitudinea: tinerii și cei care se simt nesiguri pe viitor tind să prefere bunurile prezente; cei care se pregătesc pentru pensie economisesc mai mult.
Video
Produsul Intern Brut PIB (nominal si net) si Deflatorul PIB #macroeconomie
de Meditatii Economie
Se încarcă de pe YouTube
Produsul Intern Brut PIB (nominal si net) si Deflatorul PIB #macroeconomie · de Meditatii Economie · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Urmărește cum se trece de la PIB la PIN. Ce se scade și de ce corespunde asta diferenței dintre indicatorii bruți și cei neți din Partea 1?
The Multiplier Effect- Macro Topic 3.2
de Jacob Clifford
Se încarcă de pe YouTube
The Multiplier Effect- Macro Topic 3.2 · de Jacob Clifford · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Clipul este în engleză (MPC = înclinația marginală spre consum, MPS = înclinația marginală spre economii). Notează cum se calculează multiplicatorul și compară cu formula k = 1 / s' din Partea 6.
Exemple grafice
Primul grafic arată o funcție de consum ipotetică, C = 150 + 0,75 × V, alături de dreapta la 45°, pe care consumul ar fi egal cu venitul. Distanța verticală dintre cele două linii este economisirea.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Venit (V) | Consum (C) |
|---|---|---|
| C = V (45°) | 0 | 0 |
| C = V (45°) | 1.600 | 1.600 |
| Consum | 0 | 150 |
| Consum | 1.600 | 1.350 |
| C = V (600) | 600 | 600 |
| S = 150 | 1.200 | 1.050 |
Încearcă să urmărești ce se întâmplă sub venitul de 600: linia consumului este deasupra dreptei la 45°, deci oamenii consumă mai mult decât câștigă și își folosesc economiile anterioare. Concluzie: panta funcției de consum este c’ = 0,75, mai mică decât 1, exact cum spune legea lui Keynes.
Al doilea grafic arată, pentru aceeași funcție de consum, cum evoluează rata consumului și rata economiilor pe măsură ce venitul crește.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Venit (V) | Procent din venit (%) |
|---|---|---|
| Rata consumului | 600 | 100 |
| Rata consumului | 800 | 93,8 |
| Rata consumului | 1.000 | 90 |
| Rata consumului | 1.200 | 87,5 |
| Rata consumului | 1.400 | 85,7 |
| Rata consumului | 1.600 | 84,4 |
| Rata economiilor | 600 | 0 |
| Rata economiilor | 800 | 6,3 |
| Rata economiilor | 1.000 | 10 |
| Rata economiilor | 1.200 | 12,5 |
| Rata economiilor | 1.400 | 14,3 |
| Rata economiilor | 1.600 | 15,6 |
Încearcă să citești cele două valori la același venit: adunate, dau mereu 100%. Concluzie: pe măsură ce venitul crește, o parte tot mai mică merge spre consum și una tot mai mare spre economii.
Al treilea grafic arată multiplicatorul „pas cu pas”: o investiție suplimentară de 100 de milioane de lei generează runde succesive de cheltuieli, iar venitul total crește spre o limită.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Runde de cheltuieli | Creșterea cumulată a venitului (mil. lei) |
|---|---|---|
| c' = 0,75 | 0 | 0 |
| c' = 0,75 | 1 | 100 |
| c' = 0,75 | 2 | 175 |
| c' = 0,75 | 3 | 231,3 |
| c' = 0,75 | 4 | 273,4 |
| c' = 0,75 | 5 | 305,1 |
| c' = 0,75 | 6 | 328,8 |
| c' = 0,75 | 8 | 360 |
| c' = 0,75 | 10 | 377,5 |
| c' = 0,75 | 12 | 387,3 |
| c' = 0,75 | 15 | 394,7 |
| c' = 0,5 | 0 | 0 |
| c' = 0,5 | 1 | 100 |
| c' = 0,5 | 2 | 150 |
| c' = 0,5 | 3 | 175 |
| c' = 0,5 | 4 | 187,5 |
| c' = 0,5 | 5 | 193,8 |
| c' = 0,5 | 6 | 196,9 |
| c' = 0,5 | 8 | 199,2 |
| c' = 0,5 | 10 | 199,8 |
| c' = 0,5 | 12 | 200 |
| c' = 0,5 | 15 | 200 |
| ≈ 400 | 15 | 394,7 |
Încearcă să compari cele două curbe după primele 3 runde: diferența vine doar din cât cheltuiește fiecare om din venitul suplimentar. Concluzie: cu cât înclinația marginală spre consum este mai mare, cu atât aceeași investiție crește mai mult venitul.
Aprofundare
De ce c’ + s’ = 1
Pornim de la V = C + S. Orice creștere a venitului se împarte la fel: . Împărțind ambii membri la :
În cuvinte: fiecare leu în plus este fie consumat, fie economisit. Dacă știi una dintre înclinații, o afli imediat pe cealaltă.
De unde vine formula multiplicatorului
Investiția suplimentară este venitul primei runde. Din el se consumă , care devine venitul rundei a doua, din care se consumă , și așa mai departe:
Suma este o progresie geometrică cu rația , deci converge. Același rezultat se obține direct: și , deci și . Legea lui Keynes () este exact condiția care face multiplicatorul finit.
Excepții și nuanțe
- Multiplicatorul funcționează și invers. O scădere a investițiilor cu 100 de milioane poate reduce venitul cu mult mai mult, iar asta explică de ce recesiunile se pot adânci rapid.
- Scurgerile. Într-o economie reală, din fiecare leu suplimentar o parte pleacă la stat, prin impozite, și o parte în străinătate, prin importuri. Multiplicatorul efectiv este mai mic decât .
- Dezeconomisirea. La venituri foarte mici, S este negativ: consumul depășește venitul. De aceea funcția de consum are o parte fixă, consumul minim necesar supraviețuirii.
- PIB în statistica oficială. În conturile naționale actuale (sistemul european SEC 2010), PIB se obține din suma valorilor adăugate brute plus impozitele nete pe produse, iar criteriul folosit este rezidența, nu naționalitatea. Formulele din lecție sunt versiunea simplificată, folosită în manuale.
- Exportul net poate fi negativ. Când o țară importă mai mult decât exportă, En < 0 și reduce PIB calculat pe cheltuieli, fără ca asta să însemne că țara „produce” mai puțin: importurile doar nu sunt producție internă.
Un caz real: Irlanda și distanța dintre PIB și PNB
Irlanda este exemplul clasic pentru diferența dintre indicatorii interni și cei naționali. Multe companii multinaționale își înregistrează acolo activitatea și profiturile, așa că o mare parte din PIB-ul irlandez este produsă de firme străine, iar profiturile lor pleacă din țară. În 2015, după ce câteva multinaționale și-au mutat active (în special drepturi de proprietate intelectuală) în Irlanda, PIB-ul raportat a crescut cu aproximativ un sfert într-un singur an, fără ca irlandezii să producă sau să câștige cu atât mai mult. Institutul irlandez de statistică (CSO) a introdus apoi, în 2017, un indicator separat, venitul național brut modificat (GNI*), care exclude aceste efecte. Cazul arată de ce, pentru a judeca nivelul de trai al locuitorilor, indicatorii naționali pot fi mai relevanți decât PIB.
Quiz
Verifică ce ai înțeles. Poți reîncerca oricând.