Macroeconomie · Venitul național și consumul
Eficiența și echilibrul economic
Intermediar40 min✓ Terminată
Pe această pagină
Ce înveți
- Definești eficiența economică și o calculezi ca raport între rezultate și eforturi, în ambele sensuri.
- Scrii și interpretezi condițiile echilibrului economic: cererea globală = oferta globală, C + I + E = PIB + H și I + E = S + H.
- Explici de ce echilibrul este doar o tendință, ce sunt absorbția și presiunea și ce înseamnă dezechilibrul economic.
Teorie
Partea 1. Ce este eficiența economică
Orice activitate economică presupune un efort: muncă, materii prime, energie, bani cheltuiți. În schimb, urmărește un rezultat (efect): produse, venituri, profit. Întrebarea economistului nu este doar „cât am obținut?”, ci „cât am obținut raportat la cât am consumat?”.
Cel mai des, eficiența se măsoară comparând veniturile cu cheltuielile. Raportul se poate scrie în două sensuri:
- Venituri / cheltuieli (efect pe unitatea de efort) arată câți lei de venit aduce fiecare leu cheltuit. Cu cât este mai mare, cu atât eficiența este mai bună. Dacă raportul trece de 1, activitatea aduce mai mult decât costă.
- Cheltuieli / venituri (efort pe unitatea de efect) arată câți lei trebuie cheltuiți pentru a obține un leu de venit. Aici, cu cât raportul este mai mic, cu atât eficiența este mai bună.
Venituri și cheltuieli nu sunt singura pereche posibilă. Orice raport între eforturile depuse și rezultatele obținute este un indicator al eficienței:
- productivitatea muncii (producția raportată la numărul de lucrători sau de ore lucrate);
- rata profitului (profitul raportat la cheltuieli sau la capitalul folosit);
- costul mediu (cheltuielile raportate la cantitatea produsă), unde mai mic înseamnă mai bine;
- la nivelul unei țări: PIB-ul raportat la numărul de locuitori, la populația ocupată sau la energia consumată.
Eficiența crește în trei situații: aceleași rezultate se obțin cu eforturi mai mici, eforturi egale aduc rezultate mai mari sau, ideal, rezultatele cresc mai repede decât eforturile.
Partea 2. Echilibrul economic: cererea globală și oferta globală
La nivelul întregii economii, întrebarea devine: se potrivește ce se oferă cu ce se cere?
Oferta globală are două surse: ce se produce în țară (PIB) și ce vine din străinătate, adică importurile (H). Cererea globală are trei destinații: consumul (C), al populației și al statului, investițiile (I) și exporturile (E), adică ce cumpără străinii de la noi. Echilibrul se scrie astfel:
Din lecția anterioară știm că venitul se împarte în consum și economii: PIB = C + S. Înlocuind în ecuația de mai sus și scăzând C din ambele părți, obținem a doua formă a echilibrului:
Citită în cuvinte: banii care intră în circuitul cheltuielilor interne (investițiile și încasările din exporturi) trebuie să fie egali cu banii care ies din el (economiile și plățile pentru importuri). Într-o economie fără comerț exterior (E = H = 0), condiția devine simplu I = S: investițiile sunt egale cu economiile.
Partea 3. Echilibrul este doar o tendință
În realitate, economia nu stă niciodată perfect în echilibru. Gusturile consumatorilor se schimbă, firmele investesc mai mult sau mai puțin, recoltele variază, prețurile petrolului sar, iar cursul de schimb se mișcă. Fiecare schimbare strică egalitatea dintre cerere și ofertă.
De aceea, echilibrul economic este o tendință, nu o stare permanentă: un punct spre care economia se îndreaptă mereu, fără să rămână în el. Mecanismele care o împing spre echilibru sunt prețurile (cresc când cererea depășește oferta și scad invers), dobânzile, cursul de schimb, stocurile firmelor și intervențiile statului și ale băncii centrale. Economiștii vorbesc de un echilibru dinamic: se strică și se refac continuu.
Partea 4. Absorbția și presiunea
Pentru că echilibrul este doar o tendință, economia se află aproape mereu într-una dintre cele două situații de mai jos, care au nume proprii.
Absorbția este situația în care cererea globală este mai mică decât oferta globală. Pe piață sunt mai multe bunuri decât vor să cumpere agenții economici, așa că concurența dintre ofertanți este puternică: firmele se luptă pentru fiecare cumpărător, fac reduceri și promoții, iar prețurile tind să scadă. Dacă situația durează, apar stocuri nevândute, firmele reduc producția și pot concedia oameni.
Presiunea este situația inversă, în care cererea globală este mai mare decât oferta globală. Cumpărătorii vor mai mult decât există pe piață, iar concurența se mută de partea lor: produsele se epuizează, apar cozi și liste de așteptare, iar vânzătorii pot ridica prețurile. Presiunea cererii este una dintre cauzele inflației, iar într-o economie deschisă ea împinge în sus și importurile.
Partea 5. Dezechilibrul economic
Dezechilibrul economic este situația în care cererea globală și oferta globală nu sunt egale, fie în ansamblu, fie pe una dintre piețele importante ale economiei (a bunurilor, a muncii, a banilor, a valutei).
Absorbția și presiunea sunt, deci, cele două forme de bază ale dezechilibrului:
- presiunea (cererea globală > oferta globală) duce la inflație, deficit comercial și, adesea, deficit bugetar, când statul cheltuie mai mult decât încasează;
- absorbția (cererea globală < oferta globală) duce la stocuri nevândute, reducerea producției, recesiune și șomaj.
După durată, dezechilibrele pot fi conjuncturale (temporare, legate de o criză sau de un șoc, care se corectează singure sau prin politici pe termen scurt) sau structurale (de durată, provenite din felul în care este construită economia: ramuri ineficiente, lipsa unor calificări, dependența de importuri). Principalele forme de dezechilibru din economie sunt inflația, șomajul, deficitul bugetar și deficitul extern. Primele două le-ai întâlnit în cursul „Șomajul și inflația”.
Video
Macro 3.5 & 3.6 AS/AD Equilibrium and Changes
de ReviewEcon
Se încarcă de pe YouTube
Macro 3.5 & 3.6 AS/AD Equilibrium and Changes · de ReviewEcon · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Clipul este în engleză (AD = cererea agregată, AS = oferta agregată). Urmărește ce se întâmplă cu prețurile și producția când cererea agregată crește peste ofertă și leagă asta de presiunea din Partea 4.
Exemple grafice
Primul grafic compară veniturile și cheltuielile a trei firme ipotetice. Linia punctată arată pragul Ee = 1, unde veniturile sunt egale cu cheltuielile; orice firmă de deasupra ei câștigă mai mult decât cheltuie.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Cheltuieli (lei) | Venituri (lei) |
|---|---|---|
| Ee = 1 | 0 | 0 |
| Ee = 1 | 1.200 | 1.200 |
| Ee = 1,25 | 0 | 0 |
| Ee = 1,25 | 1.200 | 1.500 |
| A | 800 | 1.000 |
| C | 600 | 750 |
| B | 1.000 | 900 |
Încearcă să găsești poziția unei firme care cheltuie 1.200 de lei și încasează 1.500: ar fi pe aceeași linie cu A și C. Concluzie: eficiența nu depinde de mărimea firmei, ci de raportul dintre ce obține și ce consumă.
Al doilea grafic urmărește, timp de șase ani, cererea globală și oferta globală ale unei economii ipotetice. Când linia cererii este deasupra celei a ofertei este presiune, iar când este dedesubt este absorbție.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Anul | Miliarde de lei |
|---|---|---|
| Oferta globală | 1 | 500 |
| Oferta globală | 2 | 520 |
| Oferta globală | 3 | 540 |
| Oferta globală | 4 | 550 |
| Oferta globală | 5 | 540 |
| Oferta globală | 6 | 550 |
| Cererea globală | 1 | 500 |
| Cererea globală | 2 | 535 |
| Cererea globală | 3 | 570 |
| Cererea globală | 4 | 590 |
| Cererea globală | 5 | 510 |
| Cererea globală | 6 | 530 |
| presiune: +40 | 4 | 590 |
| absorbție: −30 | 5 | 510 |
Încearcă să urmărești trecerea de la anul 4 la anul 5: cererea scade cu 80 de miliarde, iar economia trece direct din presiune în absorbție, fără să se oprească în echilibru. Concluzie: echilibrul este doar un punct de trecere, iar economia oscilează între cele două forme de dezechilibru.
Aprofundare
Legătura dintre cele două forme ale echilibrului
Pornim de la și de la . Înlocuim PIB:
Rearanjând, obținem o formă foarte folosită în analiza economică:
În cuvinte: dacă o țară economisește mai mult decât investește (), surplusul de economii „pleacă” în străinătate, iar țara are excedent comercial. Dacă investește mai mult decât economisește (), diferența trebuie adusă din afară, iar țara are deficit comercial.
Statul în ecuație
Dacă separăm consumul public: statul încasează impozite (T) și cheltuie (G). Forma extinsă devine . Un deficit bugetar () care nu este compensat de economii private mai mari se transmite într-un deficit comercial. Fenomenul se numește deficite gemene.
Excepții și nuanțe pentru eficiență
- Cele două forme ale raportului sunt inverse una alteia: dacă venituri / cheltuieli = 1,25, atunci cheltuieli / venituri = 1 / 1,25 = 0,8. Nu le compara între ele, ci fiecare cu ea însăși, în timp sau între firme.
- O eficiență mare pe termen scurt poate ascunde costuri viitoare: o firmă care nu-și repară utilajele cheltuie azi mai puțin, dar pierde mâine.
- La nivelul societății, eficiența trebuie judecată și prin efectele asupra mediului și asupra oamenilor, care nu apar mereu în venituri și cheltuieli.
Un caz real: România, 2007–2009
În anii dinaintea crizei financiare globale, cererea internă din România a crescut mult mai repede decât producția, alimentată de creditul abundent și de o politică fiscală și salarială expansionistă. Era o situație clasică de presiune: cererea depășea ce putea oferi economia, iar diferența se acoperea din importuri. Potrivit Fondului Monetar Internațional, deficitul de cont curent a ajuns la aproximativ 14% din PIB în 2007. Când finanțarea externă s-a oprit, în 2008–2009, cererea a scăzut brusc, iar economia a trecut în absorbție: magazine și dezvoltatori imobiliari cu stocuri nevândute, reduceri de prețuri, concedieri. Economia a intrat în recesiune, iar în 2009 România a încheiat cu FMI, Uniunea Europeană și alte instituții internaționale un acord de finanțare de aproximativ 20 de miliarde de euro. Cazul arată cum economia poate trece dintr-o formă de dezechilibru în cealaltă, fără să rămână în echilibru.
Quiz
Verifică ce ai înțeles. Poți reîncerca oricând.