Istoria gândirii economice · Nașterea economiei politice
Școala clasică: Smith, Ricardo, Malthus, Say și Mill
Intermediar45 min✓ Terminată
Pe această pagină
Ce înveți
- Explici ideile lui Adam Smith despre diviziunea muncii și mâna invizibilă.
- Calculezi avantajul comparativ și câștigul din specializare într-un exemplu cu două persoane sau două țări.
- Descrii pe scurt teoria rentei (Ricardo), problema populației (Malthus), legea debușeelor (Say) și rolul de sinteză al lui J.S. Mill.
Teorie
Ideea centrală: școala clasică (cca 1776–1870, mai ales în Marea Britanie) mută sursa bogăției de la aur (mercantiliștii) și de la pământ (fiziocrații) la munca oamenilor. Piața liberă coordonează deciziile a milioane de oameni fără un plan central, iar comerțul, liber de bariere, aduce câștig ambelor părți.
Partea 1. Adam Smith: diviziunea muncii și mâna invizibilă
Adam Smith (1723–1790), profesor de filozofie morală la Glasgow, a publicat în 1776 „Cercetare asupra naturii și cauzelor avuției națiunilor”, pe scurt „Avuția națiunilor”. Pentru el, bogăția unei țări este cantitatea de bunuri utile produse în fiecare an prin munca locuitorilor ei, nu aurul din vistierie.
Prima cauză a creșterii bogăției este diviziunea muncii: împărțirea producției în operații simple, fiecare făcută de alt lucrător. Smith a descris un mic atelier de ace: 10 oameni, fiecare cu o operație (unul trage sârma, altul o îndreaptă, altul o taie, altul ascute vârful), făceau circa 48.000 de ace pe zi, adică 48.000 : 10 = 4.800 de ace de fiecare. Lucrând singur, de la cap la coadă, un om abia ar fi făcut 20 pe zi.
Smith a dat trei explicații: lucrătorul devine mai îndemânatic la o singură operație, nu pierde timp trecând de la o sarcină la alta și are idei de unelte și mașini care îi ușurează operația.
A doua idee celebră este mâna invizibilă. Brutarul nu îți vinde pâine din bunătate, ci pentru că vrea să câștige. Urmărindu-și propriul interes, el face exact ce le trebuie altora: pâine bună, la un preț pe care îl acceptă clienții, altfel aceștia pleacă la alt brutar. Smith spune că un astfel de om este „condus de o mână invizibilă” să servească interesul societății, deși nu acesta era scopul lui. Concurența împiedică interesul personal să devină lăcomie fără limite.
Statul nu dispare: pentru Smith, el trebuie să asigure apărarea, justiția și unele lucrări publice (drumuri, poduri, educație de bază) pe care piața nu le face singură.
Partea 2. David Ricardo: avantajul comparativ și renta
Smith arătase că o țară câștigă dacă exportă ce produce mai ieftin decât altele (avantaj absolut). David Ricardo (1772–1823), om de afaceri și parlamentar englez, a mers mai departe în „Principiile economiei politice și ale impunerii” (1817): comerțul este avantajos chiar și când o parte produce totul mai eficient.
Regula în cuvinte: costul de oportunitate al unui bun A, măsurat în bunul B, este timpul pentru o unitate de A împărțit la timpul pentru o unitate de B.
Câștigul din specializare se vede la total. Fără specializare, fiecare împarte timpul în două. Ana face 4 brățări și 8 felicitări, Bogdan 2 brățări și 2 felicitări. Împreună: 6 brățări și 10 felicitări.
Cu specializare, Bogdan face numai brățări: 8 : 2 = 4 brățări. Ana face 2 brățări (2 ore) și, în cele 6 ore rămase, 6 : 0,5 = 12 felicitări. Împreună: 6 brățări și 12 felicitări. Aceleași brățări și 2 felicitări în plus, din aceleași 16 ore de muncă.
Exemplul lui Ricardo folosea două țări și două bunuri. În Anglia, o cantitate de postav cerea munca a 100 de oameni timp de un an, iar o cantitate de vin a 120 de oameni. În Portugalia: 90 de oameni pentru postav, 80 pentru vin. Portugalia era mai eficientă la ambele, dar costul de oportunitate al postavului era 100 : 120 ≈ 0,83 vin în Anglia și 90 : 80 ≈ 1,13 vin în Portugalia. Anglia avea avantaj comparativ la postav, Portugalia la vin, iar specializarea plus schimbul le aducea câștig amândurora.
Ricardo este cunoscut și pentru teoria rentei diferențiale. Pământurile nu sunt la fel de fertile. Când populația crește, se cultivă și terenuri tot mai slabe. Prețul grâului trebuie să acopere costul pe cel mai slab teren cultivat, așa că terenurile mai bune aduc un surplus, care merge la proprietar ca rentă.
Regula în cuvinte: la aceeași cheltuială, renta unui teren este producția lui minus producția celui mai slab teren cultivat.
Partea 3. Malthus, Say și Mill
Thomas Robert Malthus (1766–1834), în „Eseu asupra principiului populației” (1798), a formulat principiul populației: lăsată liberă, populația crește în progresie geometrică (1, 2, 4, 8, 16, dublându-se la circa 25 de ani), iar hrana doar în progresie aritmetică (1, 2, 3, 4, 5). Populația ar fi ținută în frâu de frâne preventive (căsătorii mai târzii, mai puțini copii) sau de frâne pozitive (foamete, boli, războaie). Concluzia lui pesimistă a făcut ca economia să fie numită „știința sumbră”.
Jean-Baptiste Say (1767–1832), economist francez, a scris „Tratat de economie politică” (1803). Legea debușeelor (legea lui Say) spune că produsele se cumpără, în fond, cu alte produse. Cine produce și vinde obține venitul cu care cumpără. De aceea poate exista surplus la un bun (prea multe pălării), dar nu o supraproducție generală a tuturor bunurilor deodată.
John Stuart Mill (1806–1873) a adunat ideile școlii în „Principiile economiei politice” (1848), manualul de bază al economiștilor timp de o jumătate de secol. El a deosebit legile producției, care țin de natură și tehnică, de regulile distribuției, pe care societatea le poate schimba prin legi și instituții (moștenire, impozite, cooperative).
| Autor | Lucrarea principală | Ideea de reținut |
|---|---|---|
| Adam Smith | Avuția națiunilor (1776) | Diviziunea muncii, mâna invizibilă |
| David Ricardo | Principiile economiei politice și ale impunerii (1817) | Avantajul comparativ, renta diferențială |
| Thomas R. Malthus | Eseu asupra principiului populației (1798) | Populația crește mai repede decât hrana |
| Jean-Baptiste Say | Tratat de economie politică (1803) | Produsele se cumpără cu produse |
| John Stuart Mill | Principiile economiei politice (1848) | Producția are legi, distribuția depinde de societate |
Video
Adam Smith's Theory of Growth
de Marginal Revolution University
Se încarcă de pe YouTube
Adam Smith's Theory of Growth · de Marginal Revolution University · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Cum leagă Smith diviziunea muncii de mărimea pieței? De ce un sat izolat nu poate avea un tâmplar specializat doar în uși?
The Principle of Comparative Advantage - 60 Second Adventures in Economics (4/6)
de OpenLearn from The Open University
Se încarcă de pe YouTube
The Principle of Comparative Advantage - 60 Second Adventures in Economics (4/6) · de OpenLearn from The Open University · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Clipul durează un minut. Identifică cine are avantaj absolut și cine are avantaj comparativ în exemplul prezentat.
Exemple grafice
Primul grafic arată ce poate produce fiecare copil din exemplul de la târg în 8 ore. Fiecare linie unește varianta „doar brățări” cu varianta „doar felicitări”.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Brățări | Felicitări |
|---|---|---|
| Ana | 0 | 16 |
| Ana | 8 | 0 |
| Bogdan | 0 | 4 |
| Bogdan | 4 | 0 |
| Ana fără specializare | 4 | 8 |
| Ana specializată | 2 | 12 |
Panta fiecărei linii este costul de oportunitate. Mută-te pe linia Anei de la punctul (4, 8) la (2, 12): renunță la 2 brățări și câștigă 4 felicitări, adică 2 felicitări pentru fiecare brățară. Bogdan, în schimb, merge în capătul (4, 0). Încearcă să verifici singur totalul: 2 + 4 = 6 brățări și 12 + 0 = 12 felicitări.
Al doilea grafic desenează schema lui Malthus, în unități relative (1 = nivelul de pornire).
Vezi datele ca tabel
| Serie | Ani de la pornire | Nivel relativ |
|---|---|---|
| Populație | 0 | 1 |
| Populație | 25 | 2 |
| Populație | 50 | 4 |
| Populație | 75 | 8 |
| Populație | 100 | 16 |
| Hrană | 0 | 1 |
| Hrană | 25 | 2 |
| Hrană | 50 | 3 |
| Hrană | 75 | 4 |
| Hrană | 100 | 5 |
Ce să observi: după 50 de ani apare o diferență, iar după 100 de ani distanța devine uriașă. Malthus a tras concluzia că foametea și bolile vor opri creșterea populației. Gândește-te ce a lipsit din schema lui: tehnica agricolă (îngrășăminte, mașini, soiuri noi) a făcut ca, în secolele XIX și XX, hrana să crească mult mai repede decât în linie dreaptă.
Concluzie: avantajul comparativ explică de ce specializarea aduce mai mult pentru toți, iar schema lui Malthus arată cât de mult contează ce presupunem despre viitor.
Aprofundare
Mâna invizibilă, folosită cu măsură
Expresia „mână invizibilă” apare o singură dată în „Avuția națiunilor” (în capitolul despre restricțiile la import) și o dată în lucrarea anterioară a lui Smith, „Teoria sentimentelor morale” (1759). Smith nu credea că orice interes personal servește societatea: el critica dur monopolurile, privilegiile negustorilor și înțelegerile dintre producători împotriva clienților. Mâna invizibilă funcționează doar cu concurență și reguli corecte.
Valoarea-muncă
Clasicii căutau ce dă valoare unui bun. Smith a deosebit valoarea de întrebuințare (cât de util este un lucru) de valoarea de schimb (pe ce se schimbă). Apa este foarte utilă, dar ieftină; diamantele sunt puțin utile, dar scumpe. Acest „paradox al valorii” nu a fost rezolvat de clasici. Ricardo a dezvoltat ideea că valoarea de schimb depinde de cantitatea de muncă necesară producției. Răspunsul de azi, bazat pe utilitatea ultimei unități consumate, a venit abia după 1870, cu revoluția marginalistă.
Legile cerealelor: Ricardo în parlament
După războaiele napoleoniene, Marea Britanie a adoptat în 1815 „Legile cerealelor” (Corn Laws), taxe mari la importul de grâu. Ricardo s-a opus: grâul scump obligă la cultivarea unor terenuri tot mai slabe, crește renta proprietarilor și scade profiturile industriei. Legile au fost abrogate în 1846, iar abrogarea a devenit un simbol al trecerii Marii Britanii la liberul schimb.
De ce nu s-a adeverit Malthus (deocamdată)
În țările industrializate, producția agricolă a crescut mai repede decât populația, iar familiile au ales singure să aibă mai puțini copii pe măsură ce veniturile au crescut. Ideea lui Malthus rămâne totuși utilă ca avertisment: o resursă fixă (pământ, apă) poate deveni o limită dacă tehnica nu ține pasul.
Critica legii lui Say
Say presupunea că venitul obținut din vânzare este cheltuit repede. Dacă oamenii păstrează banii (de frică, în criză), produsele rămân nevândute în multe ramuri deodată. Malthus a obiectat deja în timpul vieții lui Say, iar în secolul XX John Maynard Keynes a făcut din această critică punctul de plecare al macroeconomiei moderne. Formula des citată „oferta își creează propria cerere” îi aparține lui Keynes, nu lui Say.
Starea staționară la Mill
Clasicii credeau că, pe termen lung, profiturile scad și economia ajunge la o stare staționară, fără creștere. Spre deosebire de Ricardo și Malthus, Mill nu a văzut aici o catastrofă: o societate care nu mai crește cantitativ poate să se dezvolte în cultură, educație și calitatea vieții.
Quiz
Verifică ce ai înțeles. Poți reîncerca oricând.