Istoria gândirii economice · Economia modernă
Revoluția keynesiană
Intermediar45 min✓ Terminată
Pe această pagină
Ce înveți
- Explici de ce Marea Criză a pus sub semnul întrebării explicațiile clasice și legea lui Say.
- Calculezi cererea globală, venitul de echilibru și efectul multiplicatorului într-un exemplu simplu.
- Descrii rolul statului în viziunea lui Keynes și ce a însemnat sinteza neoclasică (Hicks, Samuelson).
Teorie
Ideea centrală: economiștii clasici și neoclasici credeau că piețele se reechilibrează singure: dacă apare șomaj, salariile scad, firmele angajează din nou și economia revine la ocuparea deplină. Marea Criză a arătat milioane de oameni fără lucru ani la rând. John Maynard Keynes a explicat de ce o economie poate rămâne blocată sub potențialul ei și de ce statul poate ajuta prin cheltuieli.
Partea 1. Marea Criză și eșecul explicațiilor clasice
În octombrie 1929, bursa de la New York s-a prăbușit. A urmat cea mai gravă criză economică a secolului XX, numită Marea Criză. Mii de bănci americane au dat faliment, producția a scăzut puternic, iar în 1933 circa un sfert din forța de muncă a Statelor Unite era în șomaj. Criza s-a extins în Europa, inclusiv în România.
Explicația clasică, sprijinită pe legea lui Say („produsele se cumpără cu produse”), spunea că nu poate exista o lipsă generală de cerere. Recomandarea era răbdarea: salariile și prețurile vor scădea, iar economia își va reveni singură. Keynes a răspuns cu o frază celebră, scrisă încă din 1923: „pe termen lung, suntem cu toții morți”.
Partea 2. „Teoria generală” și cererea globală
John Maynard Keynes (1883–1946), economist britanic, fost student al lui Marshall, a publicat în 1936 „Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor”.
Ideea lui principală: nivelul producției și al ocupării depinde de cererea globală (numită și cerere agregată), adică de cheltuielile totale din economie. Regula în cuvinte: cererea globală este suma dintre consumul populației (C), investițiile firmelor (I), cheltuielile statului (G) și exporturile minus importurile (E − H).
Dacă oamenii și firmele cheltuie prea puțin (de frică, din pesimism, pentru că păstrează banii), firmele vând mai puțin, concediază, iar cei concediați cheltuie și mai puțin. Economia se poate opri într-un echilibru cu șomaj. Keynes a numit nivelul cheltuielilor care stabilește producția cerere efectivă.
Partea 3. Multiplicatorul
Când cineva cheltuie un leu, acel leu devine venitul altcuiva, care cheltuie la rândul său o parte din el. Multiplicatorul arată de câte ori crește venitul național față de creșterea inițială a investițiilor (sau a cheltuielilor statului).
Regula în cuvinte: multiplicatorul este 1 împărțit la (1 minus înclinația marginală spre consum, c′), adică partea din fiecare leu în plus pe care oamenii o cheltuie.
Partea 4. Rolul statului
Concluzia lui Keynes: când cererea privată este prea mică, statul trebuie să o completeze. În recesiune, statul poate crește cheltuielile (lucrări publice, ajutoare de șomaj) sau reduce impozitele, chiar dacă are deficit bugetar. În perioadele de creștere, poate face invers, pentru a nu supraîncălzi economia. Aceasta este politica fiscală anticiclică.
Keynes a observat și paradoxul economisirii: dacă într-o criză toată lumea încearcă să economisească mai mult, cheltuielile scad, veniturile scad, iar la final economiile totale pot să nu crească deloc. Ce este înțelept pentru o familie poate fi dăunător dacă îl face toată lumea deodată.
Partea 5. Sinteza neoclasică
După război, economiștii au împăcat ideile lui Keynes cu cele neoclasice. În 1937, John Hicks a rezumat „Teoria generală” într-un grafic cu două curbe (modelul IS-LM). Paul Samuelson a scris în 1948 manualul „Economics”, cel mai folosit manual de economie din a doua jumătate a secolului XX. Sinteza neoclasică spunea: pe termen scurt, când prețurile și salariile se ajustează greu, are dreptate Keynes; pe termen lung, când piețele au timp să se echilibreze, au dreptate neoclasicii.
Video
Keynesian economics | Aggregate demand and aggregate supply | Macroeconomics | Khan Academy
de Khan Academy
Se încarcă de pe YouTube
Keynesian economics | Aggregate demand and aggregate supply | Macroeconomics | Khan Academy · de Khan Academy · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: De ce, în viziunea keynesiană, prețurile și salariile nu scad suficient de repede ca să elimine singure șomajul?
The Multiplier Effect- Macro Topic 3.2
de Jacob Clifford
Se încarcă de pe YouTube
The Multiplier Effect- Macro Topic 3.2 · de Jacob Clifford · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Calculează împreună cu clipul multiplicatorul pentru o înclinație marginală spre consum de 0,9. Ce rezultat obții?
Exemple grafice
Primul grafic urmărește parcul din exemplu, rundă cu rundă: cât a crescut venitul total după fiecare rundă de cheltuieli, cu c′ = 0,8.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Runda de cheltuieli | Venit total (mii lei) |
|---|---|---|
| Venit total cumulat | 1 | 100 |
| Venit total cumulat | 2 | 180 |
| Venit total cumulat | 3 | 244 |
| Venit total cumulat | 4 | 295,2 |
| Venit total cumulat | 5 | 336,2 |
| Venit total cumulat | 6 | 369 |
| Venit total cumulat | 7 | 395,2 |
| Venit total cumulat | 8 | 416,2 |
| Venit total cumulat | 9 | 432,9 |
| Venit total cumulat | 10 | 446,3 |
| Venit total cumulat | 11 | 457 |
| Venit total cumulat | 12 | 465,6 |
| Venit total cumulat | 13 | 472,5 |
| Venit total cumulat | 14 | 478 |
| Venit total cumulat | 15 | 482,4 |
| Limita: 500 | 1 | 500 |
| Limita: 500 | 15 | 500 |
Fiecare rundă adaugă 80% din runda anterioară: 100, apoi 80, apoi 64, apoi 51,2 (mii de lei). Încearcă: cu c′ = 0,5 multiplicatorul ar fi 1 : 0,5 = 2, iar venitul s-ar opri la 200.000 de lei. Cu cât oamenii cheltuie o parte mai mare din venitul suplimentar, cu atât efectul e mai puternic.
Al doilea grafic este „crucea keynesiană”. Cererea globală este CG = 100 + 0,8 × V (miliarde de lei). Linia la 45° arată toate punctele în care producția este egală cu cererea.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Venit național V (mld. lei) | Cerere globală CG (mld. lei) |
|---|---|---|
| Producție = cerere (45°) | 0 | 0 |
| Producție = cerere (45°) | 800 | 800 |
| CG inițială | 0 | 100 |
| CG inițială | 800 | 740 |
| CG după +20 investiții | 0 | 120 |
| CG după +20 investiții | 800 | 760 |
| E1 (500) | 500 | 500 |
| E2 (600) | 600 | 600 |
Ce să observi: echilibrul se află unde linia cererii globale taie linia de 45°. Algebric: V = 100 + 0,8V, deci 0,2V = 100 și V = 500. După creșterea investițiilor: V = 120 + 0,8V, deci 0,2V = 120 și V = 600. O creștere a cheltuielilor de 20 a mutat venitul cu 100.
Concluzie: în modelul lui Keynes, cheltuielile se transmit din mână în mână și se înmulțesc, ceea ce face ca intervenția statului să poată scoate economia din criză.
Aprofundare
De ce nu scad salariile până la ocuparea deplină?
Clasicii credeau că șomajul dispare dacă salariile scad. Keynes a adus două obiecții. Practic, muncitorii și sindicatele refuză scăderile salariilor nominale. Teoretic, chiar dacă salariile scad, scade și venitul muncitorilor, deci cererea pentru produsele firmelor; firmele nu au motiv să angajeze mai mult. Ce este adevărat pentru o firmă (salarii mai mici, costuri mai mici) nu este adevărat pentru toată economia.
Preferința pentru lichiditate și capcana lichidității
Pentru Keynes, dobânda nu este prețul care egalează economiile cu investițiile (ca la clasici), ci prețul renunțării la lichiditate, adică la bani „la îndemână”. Când dobânzile sunt deja foarte mici, oamenii păstrează orice bani în plus, iar banca centrală nu mai poate stimula economia prin scăderea dobânzii. Situația se numește capcana lichidității și explică de ce Keynes punea accentul pe politica fiscală, nu pe cea monetară.
Animal spirits
Investițiile depind de așteptările despre viitor, care sunt nesigure. Keynes vorbea de „animal spirits” (instinctele, încrederea spontană a investitorilor), care pot face investițiile să urce sau să se prăbușească fără un motiv „rațional” clar. De aceea economia este instabilă.
Caz real: New Deal
Între 1933 și 1939, președintele american Franklin D. Roosevelt a lansat programul New Deal: lucrări publice (drumuri, baraje, școli), reforma băncilor, asigurarea depozitelor bancare și un sistem de pensii publice (Social Security, 1935). Programul a început înaintea „Teoriei generale”, deci nu a fost aplicarea ei directă. Economiștii dezbat și azi cât de mult a contribuit la revenire; o parte importantă a ieșirii din criză a venit odată cu cheltuielile uriașe din Al Doilea Război Mondial.
Multiplicatorul complet
Dacă statul ia și impozite (cota t) și o parte din venit pleacă pe importuri (înclinația marginală spre import, m′), multiplicatorul devine mai mic: k = 1 : (1 − c′ × (1 − t) + m′). De exemplu, cu c′ = 0,8, t = 0,25 și m′ = 0,1: k = 1 : (1 − 0,6 + 0,1) = 1 : 0,5 = 2. Într-o economie mică și deschisă, mult din cheltuială „scapă” în străinătate.
Quiz
Verifică ce ai înțeles. Poți reîncerca oricând.