Istoria gândirii economice · Economia modernă
Instituționalismul și Schumpeter
Intermediar40 min✓ Terminată
Pe această pagină
Ce înveți
- Explici consumul ostentativ la Veblen și de ce instituțiile contează pentru dezvoltarea economică (North).
- Folosești ideea costurilor de tranzacție a lui Coase pentru a decide, într-un exemplu, dacă o firmă produce singură sau cumpără de pe piață.
- Explici rolul antreprenorului inovator și „distrugerea creatoare” la Schumpeter.
Teorie
Ideea centrală: modelele neoclasice descriu oameni raționali care se întâlnesc pe piețe fără costuri. Instituționaliștii au întrebat ce rămâne în afara acestui tablou: obiceiurile și statutul social, costul încheierii contractelor, legile și regulile nescrise ale unei societăți. Joseph Schumpeter a adăugat un personaj lipsă: antreprenorul care schimbă economia prin inovație.
Partea 1. Veblen și vechiul instituționalism
Thorstein Veblen (1857–1929), economist american, a publicat în 1899 „Teoria clasei de huzur”. El a observat că cei bogați cumpără multe lucruri nu pentru folosul lor, ci ca să-și arate statutul: case uriașe, haine scumpe, servitori. A numit fenomenul consum ostentativ.
Pentru unele bunuri de lux, prețul mare face parte din atracție: un ceas scump transmite „îmi permit”. Astfel de bunuri se numesc azi bunuri Veblen: într-un anumit interval, cererea pentru ele poate crește când prețul crește, invers decât pentru bunurile obișnuite.
Instituționalismul american (Veblen, John R. Commons, Wesley Mitchell) a susținut că economia trebuie să studieze obiceiurile, legile și organizațiile reale, nu doar modele abstracte. A fost influențat de școala istorică germană.
Partea 2. Coase și costurile de tranzacție
Ronald Coase (1910–2013), economist britanic, Premiul Nobel 1991, a pus în 1937 o întrebare simplă: dacă piața este atât de eficientă, de ce mai există firme? De ce nu cumpără fiecare antreprenor fiecare sarcină de pe piață, de la cine o face mai ieftin?
Răspunsul lui: folosirea pieței costă. Costurile de tranzacție sunt costurile de a găsi un partener, de a negocia prețul, de a scrie contractul, de a verifica dacă a fost respectat și de a rezolva neînțelegerile. O firmă este un mod de a evita o parte din aceste costuri: în loc să negocieze de fiecare dată, managerul dă instrucțiuni angajaților.
Regula în cuvinte: o firmă face singură o activitate dacă o poate organiza intern mai ieftin decât prețul pieței plus costurile de tranzacție.
Granița dintre firmă și piață se stabilește, după Coase, acolo unde costul de a organiza încă o activitate în firmă devine egal cu costul de a o cumpăra de pe piață. Ideile lui au fost dezvoltate de Oliver Williamson (Premiul Nobel 2009).
Partea 3. North: instituțiile contează
Douglass North (1920–2015), istoric economic american, Premiul Nobel 1993, a definit instituțiile drept „regulile jocului” într-o societate:
- formale: constituții, legi, drepturi de proprietate, contracte;
- informale: obiceiuri, norme morale, încredere, coduri de conduită.
Dacă drepturile de proprietate sunt sigure, contractele se respectă, iar judecătorii sunt corecți, oamenii investesc, inventează și fac comerț pe termen lung. Dacă oricine îți poate lua afacerea sau dacă trebuie să dai mită pentru orice autorizație, puțini mai investesc. Pentru North, diferențele mari de bogăție dintre țări se explică în mare parte prin instituții, nu doar prin resurse sau tehnologie. Ideile lui stau la baza noului instituționalism.
Partea 4. Schumpeter: antreprenorul și distrugerea creatoare
Joseph Schumpeter (1883–1950), economist născut în Moravia, ministru de finanțe al Austriei în 1919 și apoi profesor la Harvard, a criticat imaginea unei economii care stă în echilibru. Pentru el, capitalismul este prin natura lui o schimbare continuă.
Motorul schimbării este antreprenorul inovator, care introduce combinații noi. În „Teoria dezvoltării economice” (1911), Schumpeter a descris cinci tipuri de inovație:
- un produs nou sau o calitate nouă a unui produs;
- o metodă nouă de producție;
- o piață nouă;
- o sursă nouă de materii prime;
- o organizare nouă a unei ramuri (de exemplu, crearea sau ruperea unui monopol).
În „Capitalism, socialism și democrație” (1942), Schumpeter a numit acest proces distrugere creatoare: inovațiile creează industrii noi și le distrug pe cele vechi. Mașina a înlocuit trăsura, fotografia digitală filmul, muzica la cerere casetele și CD-urile. Profitul mare al inovatorului este temporar: imitatorii vin repede, iar profitul scade până la următoarea inovație.
Video
Essential Coase: What Are Transaction Costs?
de The Fraser Institute
Se încarcă de pe YouTube
Essential Coase: What Are Transaction Costs? · de The Fraser Institute · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Notează exemplele de costuri de tranzacție din clip. Care dintre ele apar și în exemplul cofetăriei?
Essential Schumpeter: Creative Destruction
de The Fraser Institute
Se încarcă de pe YouTube
Essential Schumpeter: Creative Destruction · de The Fraser Institute · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: De ce consideră Schumpeter că dispariția unor firme și a unor locuri de muncă face parte din progresul economic?
Exemple grafice
Primul grafic compară cererea pentru un bun obișnuit cu cererea pentru un bun Veblen, un ceas de lux.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Preț (mii lei) | Cantitate cerută (bucăți) |
|---|---|---|
| Bun obișnuit | 1 | 90 |
| Bun obișnuit | 9 | 10 |
| Bun Veblen | 1 | 20 |
| Bun Veblen | 6 | 50 |
| Bun Veblen | 9 | 30 |
Atenție la axe: aici prețul este pe orizontală, ca să citești ușor cum reacționează cantitatea. Între 1 și 6 mii de lei, fiecare scumpire face ceasul mai dorit, pentru că transmite statut. Peste un anumit preț, chiar și cumpărătorii bogați renunță. Gândește-te la un produs pe care l-ai cumpărat și pentru că era o marcă scumpă.
Al doilea grafic arată distrugerea creatoare: cota de piață a unei tehnologii vechi și a uneia noi de-a lungul a 15 ani.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Anul | Cota de piață (%) |
|---|---|---|
| Tehnologia veche | 0 | 100 |
| Tehnologia veche | 3 | 95 |
| Tehnologia veche | 5 | 85 |
| Tehnologia veche | 7 | 65 |
| Tehnologia veche | 8 | 50 |
| Tehnologia veche | 9 | 35 |
| Tehnologia veche | 11 | 15 |
| Tehnologia veche | 14 | 5 |
| Tehnologia veche | 15 | 5 |
| Tehnologia nouă | 0 | 0 |
| Tehnologia nouă | 3 | 5 |
| Tehnologia nouă | 5 | 15 |
| Tehnologia nouă | 7 | 35 |
| Tehnologia nouă | 8 | 50 |
| Tehnologia nouă | 9 | 65 |
| Tehnologia nouă | 11 | 85 |
| Tehnologia nouă | 14 | 95 |
| Tehnologia nouă | 15 | 95 |
| Anul 8: 50% / 50% | 8 | 50 |
Ce să observi: la început, tehnologia nouă crește încet (puțini o încearcă), apoi foarte repede, iar la final se plafonează. Firmele care au rămas la tehnologia veche pierd piața în câțiva ani. Încearcă să numești o tehnologie pe care ai văzut-o dispărând în timpul vieții tale.
Concluzie: piața nu este doar un loc al echilibrului, ci și un proces de schimbare, iar instituțiile bune fac această schimbare posibilă.
Aprofundare
Teorema lui Coase
În 1960, Coase a arătat că, dacă drepturile de proprietate sunt clar definite și costurile de tranzacție sunt nule, părțile pot negocia singure o soluție eficientă la o problemă precum poluarea, indiferent cui îi aparține dreptul la început. Exemplu ipotetic: o fabrică poluează un râu în care un pescar își câștigă traiul. Dacă oprirea poluării costă fabrica mai puțin decât pierderea pescarului, se va ajunge la oprirea poluării: fie fabrica plătește pentru filtre, fie pescarul o plătește pe fabrică. Mesajul real al lui Coase este însă reciproc: pentru că în lumea reală costurile de tranzacție nu sunt nule, regulile și instituțiile contează foarte mult.
Dependența de drum
North a arătat că instituțiile se schimbă greu. Regulile de azi depind de cele de ieri, iar grupurile care câștigă din regulile existente se opun schimbării. De aceea două țări cu resurse asemănătoare pot avea traiectorii foarte diferite timp de secole. Ideea a fost continuată de Daron Acemoglu, Simon Johnson și James Robinson, laureați ai Premiului Nobel pentru economie în 2024 pentru studiile despre instituții și prosperitate.
Schumpeter despre monopol și marile firme
Schumpeter nu credea că idealul este concurența perfectă, cu multe firme mici. Inovațiile mari cer adesea firme mari, cu laboratoare și capital, iar profitul temporar de monopol este răsplata inovatorului. De aici dezbaterea, încă deschisă, dacă politica de concurență trebuie să protejeze mai ales prețurile mici de azi sau și stimulentele de a inova pentru mâine.
Schumpeter despre viitorul capitalismului
Paradoxal, Schumpeter credea că succesul capitalismului îl va submina: marile firme birocratizează inovația, iar intelectualii devin ostili sistemului. Spre deosebire de Marx, el nu vedea în asta o eliberare, ci o constatare îngrijorată. Predicția nu s-a adeverit în forma lui, dar întrebarea despre ce menține vie inovația a rămas centrală în economia creșterii.
Ciclurile economice
În „Ciclurile de afaceri” (1939), Schumpeter a legat valurile de creștere și recesiune de valurile de inovații: un val de inovații aduce investiții și avânt, apoi, pe măsură ce se răspândesc și profiturile scad, urmează o perioadă de ajustare, în care firmele vechi dispar. Recesiunea este, în această viziune, partea „distructivă” a distrugerii creatoare.
Quiz
Verifică ce ai înțeles. Poți reîncerca oricând.