Formele de organizare a activității economice

Teorie

Partea 1. Bunurile economice, bunurile libere și mărfurile

Oamenii își satisfac nevoile cu ajutorul bunurilor. Nu toate bunurile sunt însă la fel: unele trebuie produse cu greu, altele sunt la îndemâna tuturor. Economia le împarte după cât de rare sunt.

Categoria depinde de loc și de moment. Apa dintr-un râu curat, pentru cine locuiește lângă el, este aproape un bun liber. Aceeași apă, potabilă și adusă prin conducte în oraș, este un bun economic, pentru că a cerut captare, tratare și rețea. Pe măsură ce o resursă se rărește sau se poluează, un bun liber poate deveni economic.

Dintre bunurile economice, cele produse pentru a fi vândute sau schimbate se numesc mărfuri.

Partea 2. Economia naturală și economia de schimb

Felul în care oamenii se organizează ca să producă și să obțină bunuri a variat în timp. Două forme se contrapun clar.

Ce au în comun:

• ambele urmăresc satisfacerea nevoilor oamenilor;
• ambele folosesc resurse limitate (muncă, pământ, unelte) și obligă la alegeri;
• în ambele se produce și se consumă bunuri și servicii, deci există activitate economică;
• în ambele contează munca oamenilor.

Ce diferă:

Criteriu	Economia naturală	Economia de schimb
Scopul producției	Autoconsumul	Vânzarea (piața)
Ce se produce	Bunuri economice	Mărfuri
Schimbul	Lipsește sau este ocazional	Central și permanent
Banii	Puțin folosiți	Esențiali
Specializarea	Slabă: fiecare face de toate	Puternică: fiecare face puțin, dar bine
Nivelul productivității	Scăzut	Ridicat
Dependența de alții	Mică	Mare

În realitate, formele pure sunt rare. Chiar și într-o economie de schimb există gospodării care își cresc o parte din legume, iar cele mai multe economii mixează cele două forme.

Partea 3. Diviziunea muncii și autonomia

Ea se întâlnește la mai multe niveluri: în interiorul unei firme (unul taie, altul asamblează), între ramuri (agricultură, industrie, servicii) și între țări (fiecare produce mai ales ce poate produce mai bine).

De ce a apărut. Câteva cauze se leagă între ele:

• nevoile au crescut și s-au diversificat, iar o singură persoană nu le mai putea satisface pe toate;
• oamenii au aptitudini diferite, iar resursele diferă de la loc la loc;
• progresul tehnic a făcut utilajele mai complicate, deci mai greu de mânuit de oricine;
• s-a extins schimbul: cine poate vinde și cumpăra își permite să facă doar un lucru.

Avantaje:

• crește productivitatea: aceeași oră de muncă dă mai multe bunuri;
• se câștigă timp, pentru că nu mai schimbi mereu uneltele și sarcinile;
• calitatea crește prin exercițiu și experiență;
• se stimulează inovația, pentru că sarcinile simple pot fi ajutate de utilaje.

Dezavantaje:

• munca poate deveni monotonă și mai puțin creativă;
• specializarea îngustă îngreunează schimbarea meseriei când tehnologia se schimbă;
• crește dependența de alții: dacă un furnizor se oprește, se oprește tot lanțul;
• efectele unei crize se transmit mai repede de la o ramură la alta.

Autonomia economică. Opusul acestei dependențe este autonomia (autarhia): o gospodărie sau o țară care produce singură tot ce îi trebuie. Avantajul ei este independența: nu depinzi de nimeni. Dezavantajul este nivelul de trai scăzut, pentru că nimeni nu poate face bine toate lucrurile și nu are acces la bunuri care nu se obțin local. Economia naturală tinde spre autonomie, iar diviziunea muncii duce la interdependență.

Partea 4. Fluxurile economice: reale și monetare

Într-o economie de schimb, firmele și gospodăriile depind unele de altele și intră în relații permanente. Aceste relații pot fi urmărite ca fluxuri, adică mișcări repetate între agenții economici. Ele se împart în două categorii.

În modelul simplificat există doi agenți: gospodăriile și firmele.

Sens	Flux real	Flux monetar
Gospodării → firme	Muncă și alte resurse (teren, economii)	Cheltuieli pentru cumpărarea bunurilor și serviciilor
Firme → gospodării	Bunuri și servicii	Venituri: salarii, chirii, dobânzi, profituri

Fluxurile reale și cele monetare merg în sensuri opuse: când gospodăria oferă muncă (flux real către firmă), primește salariu (flux monetar de la firmă). Când firma oferă pâine (flux real către gospodărie), primește bani.

Video

Sisteme economice

de EconoSmart

Pornește video

Se încarcă de pe YouTube

Sisteme economice · de EconoSmart · Deschide pe YouTube

Întrebare-ghid: Notează ce fel de economie descrie clipul și în ce diferă de economia naturală și cea de schimb din lecție.

Exemple grafice

Să vedem cât de mult poate schimba diviziunea muncii producția. O mică fabrică de cutii de carton are 3 pași: tăierea, îndoirea și lipirea. Fără diviziune, fiecare muncitor face singur tot procesul și obține 4 cutii pe zi. Cu diviziune, fiecare se ocupă de un singur pas, iar un grup de 3 muncitori produce 21 de cutii pe zi, adică 7 de persoană.

Vezi datele ca tabel

Producția zilnică de cutii, cu și fără diviziunea muncii

Serie	Numărul de muncitori	Cutii pe zi
Fără diviziune	0	0
Fără diviziune	6	24
Cu diviziune	0	0
Cu diviziune	6	42
A (3 muncitori, 12 cutii)	3	12
B (3 muncitori, 21 de cutii)	3	21

Ce vedem în grafic:

• Ambele linii pornesc din zero: fără muncitori nu există producție.
• Linia „Cu diviziune” este mai abruptă: fiecare muncitor în plus adaugă 7 cutii, nu 4.
• Cu 3 muncitori, diferența dintre A și B este de 9 cutii pe zi, fără să se folosească mai multă muncă.

Încearcă să calculezi câte cutii produc 6 muncitori în fiecare situație și cu cât mai multe se fac cu diviziunea muncii.

Concluzie: diviziunea muncii mărește producția obținută cu aceeași cantitate de muncă, dar cere ca fiecare pas al procesului să fie ocupat, adică muncitorii depind unii de alții.

Aprofundare

Productivitatea în formule

Productivitatea muncii arată cât se produce, în medie, cu o unitate de muncă:

$$W = \frac{Q}{L}$$

unde $Q$ este producția și $L$ este numărul de muncitori (sau de ore lucrate). Fără diviziune, $W = 12 / 3 = 4$ cutii pe muncitor. Cu diviziune, $W = 21 / 3 = 7$. Creșterea este $\frac{7 - 4}{4} = 0{,}75$, adică 75%.

Circuitul economic ca egalitate

În modelul cu doi agenți, banii primiți de gospodării ca venituri se întorc la firme ca cheltuieli. Dacă gospodăriile cheltuiesc tot ce câștigă, atunci venitul total este egal cu cheltuiala totală: $Y = C$. În realitate, o parte din venituri se economisește, o parte merge la stat ca impozite, iar o parte se cheltuiește pe bunuri din import.

Cazul fabricii de ace

Adam Smith a descris în 1776 o fabrică de ace în care fabricarea unui ac era împărțită în circa 18 operații, făcute de muncitori diferiți. El spune că zece muncitori puteau produce zeci de mii de ace pe zi, în timp ce un singur muncitor, făcând tot procesul, abia ar fi produs câteva.

Diviziunea muncii are limite

Smith observa și că specializarea depinde de mărimea pieței: dacă sunt puțini cumpărători, nu merită ca cineva să facă doar un singur lucru. De aceea orașele mari au mai multe meserii decât satele mici.

Limite ale modelului

• Exemplul cu cutii presupune că fiecare pas cere același timp și că nu există pauze de așteptare între pași. În realitate, pasul cel mai lent limitează tot lanțul.
• Circuitul simplificat lasă deoparte statul, băncile și comerțul cu alte țări.
• Împărțirea în economie naturală și de schimb este un model: majoritatea economiilor reale sunt mixte.